Tehnicianul formației FC Vaslui, Viorel Moldovan vrea să câștige primul trofeu din cariera de antrenor. Mâine, la Buzău, echipa sa va da piept cu Unirea Urziceni, în sferturile de finală ale Cupei României, iar fostul mare internațional țintește câștigarea trofeului.
"Ne dorim foarte mult acest trofeu, mai ales că este drumul cel mai scurt pentru a prinde un loc de cupă europeană. Este ambiția mea să câștig Cupa României. Suntem conștienți că întâlnim un adversar foarte bine organizat, cu un lot omogen. Trebuie să contracarăm jocul lor și să fim pregătiți să rezistăm 120 de minute. Nu este exclus să asistăm la departajarea prin lovituri de la 11 metri", a declarat antrenorul.
Tehnicianul vasluian nu se va putea baza la meciul de marți pe fundașul central Gabriel Cânu, suspendat după ce a fost eliminat în partida din campionat cu Dinamo, și Marko Lubjinkovic, accidentat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER